Întrebări frecvente

Întrebări frecvente


Doarme bebelușul meu prea mult?

Cu excepția cazului în care bebelușul tău nu se trezește niciodată, nici măcar să mănânce, cel mai probabil nu există motive să-ți faci griji că bebelușul tău doarme prea mult. În primele câteva săptămâni, este, de asemenea, foarte obișnuit să trebuiască să vă treziți bebelușul la fiecare 3-4 ore pentru a vă asigura că mănâncă și poate să se întoarcă imediat la culcare. Este foarte tipic ca nou-născuții să doarmă între 14 și 18 ore pe zi, în medie. Dacă bebelușul tău doarme prea mult în timpul zilei, dar dorește să petreacă noaptea, cel mai probabil are confuzie zi-noapte. Această confuzie începe să dispară odată cu saltul mental de la 6-8 săptămâni. 

Cât trebuie să doarmă bebe?

Nou-născuții dorm 14-16 ore pe zi în reprize de 1-3 ore. Copiii de la 4 la 6 luni dorm 11-12 ore noaptea și 3-4 ore ziua. Copiii de la 7 la 18 luni dorm 10-12 ore noaptea și 2-3 ore ziua. 

Ce sunt ritmurile circadiene?

Ritmurile circadiene sunt cicluri de 24 de ore care fac parte din ceasul intern al corpului, care rulează în fundal pentru a îndeplini funcții și procese esențiale. Unul dintre cele mai importante și mai cunoscute ritmuri circadiene este ciclul somn-veghe. Ritmurile circadiene sunt urmate de diferite sisteme ale corpului și sunt influențate de ceasul biologic. Acest ceas biologic este influențat direct de factorii de mediu, în special de lumină, motiv pentru care ritmurile circadiene sunt legate de ciclul zi-noapte. Atunci când este funcționează corespunzător, un ritm circadian poate genera un somn consistent și odihnitor. Dar când acest ritm circadian este dereglat, poate crea probleme semnificative de somn, inclusiv insomnie. Cercetările arată, de asemenea, că ritmurile circadiene joacă un rol decisiv în diverse aspecte ale sănătății fizice și mentale.

E ceva ce pot face pentru a-mi ține copilul în siguranță la somn?

Da. Nu putem preveni SIDS, dar putem reduce riscul de sufocare, de strangulare sau de accidentare al bebelușului urmând următorii pași:

1. Întodeauna plasați bebelușul (până la 1 ani) pe spate la somn.

2. Plasați bebelușul la somn pe o saltea fermă, învelită de un cearșaf cu elastic sau bine prins de saltea.

3. Pătuțul trebuie să fie gol, fără protecții, perne sau jucării.

4. Evitați să fumați în preajma copiilor.

5. Alăptați-i cât de mult puteți și vă permite starea fizică sau mintală.

6. Oferiți-le suzeta la somnuri.

7.Dacă au adormit într-un leagăn sau în scaunul de mașină și aveți posibilitatea, transferați-i în pătuț.

8. Evitați produsele care pretind că previn SIDS, în mod special monitoare electronice sau pernele de poziționare a bebelușului.

9. Asigurați-vă că bebelușul petrece suficient timp pe burtică, zilnic câteva minute, în reprize scurte, potrivit vârstei - la o lună - 10 minute pe zi, la 2 luni - 20 de minute pe zi, etc.

Sunt problemele de somn ale bebelușului meu cauzate de faptul că alăptez?

NU. Este adevărat că bebelușii pot forma o asociere de somn cu sânul, dar la fel pot forma și cu biberonul. Deci nu alăptarea în sine este problema. Rezolvarea, în acest caz, constă în separarea hrănirii de adormire (evident, în cazul bebelușilor mai mari, nu vorbim de primele săptămâni, când se întâmplă frecvent ca bebelușul să adoarmă la sân). Primul meu copil a fost alăptat 2 ani și a dormit independent de la 8 luni. Deci, înțărcarea nu este o soluție! 

Care sunt semnele de somn? Dar cele de oboseală?

Semnele de oboseală includ scăderea nivelului de energie al copilului, căscat, lipsa interesului față de activități/joacă. Semnele de oboseală sunt mai intense: copilul se poate trage de ureche, se poate freca la ochi, devine mârâit și agitat. Citiți întregul articol aici

Ce înseamnă sleep training?

Sleep training sau antrenament de somn, este un termen destul de controversat pentru că, de cele mai multe ori, este asociat exclusiv cu cry it out, care reprezintă una dintre metodele prin care putem dezobișnui bebelușii de anumite asocieri care îi împiedică să aibă un somn liniștit.

Ce înseamnă de fapt? Schimbarea regulilor jocului. Fie că e vorba de o metodă graduală sau una mai directă și uneori mai eficientă. 

Va plânge copilul meu în sleep training?

De cele mai multe ori, da. Schimbarea obiceiurilor de somn, care uneori sunt instalate deja de câteva luni bune înainte ca părinții să apeleze la noi, aduce după sine o serie de proteste, uneori mai intense alteori mai light, în funcție de temperamentul copilului. 

E nevoie să fac sleep training dacă cel mic se trezește de 4 ori pe noapte?

Dacă toată familia e odihnită și voi funcționați așa, în ritmul vostru, bineînțeles că nu. Trainingul este o soluție la o problemă. Nu reparăm dacă nu e stricat.